care este valoarea optima, aparate de umiditate

By Ionela Ungureanu

Camerele în care îți petreci mare parte din zi sunt ca niște microclimate în care ar trebui să creezi condiții optime de siguranță și confort, indiferent că este vorba despre propria locuință sau despre locul de muncă. Din această perspectivă, unul dintre cei mai importanți factori care influențează calitatea mediului din spațiile închise este umiditatea.

În cele ce urmează, ți-am pregătit un scurt ghid despre cum poți menține un nivel optim al umidității în interior, cum te afectează un aer prea uscat sau prea umed și de ce este important să investești într-un dezumidificator potrivit nevoilor tale.

Umiditatea în cameră

Umiditatea din cameră reprezintă cantitatea de vapori de apă care se găsește în aerul din încăpere. Ea variază în funcţie de temperatura locuinței comparativ cu cea din exterior. Umiditatea aerului din cameră crește mai mult iarna, deoarece temperatura din interior este mult mai mare decât cea de afară și, astfel, se produce condensul. Pe lângă acest aspect, există și cauze interne de producere a umidității, precum aburul produs de duşuri, gătit sau călcat. Dacă te gândești că în timpul iernii, ventilaţia camerei este redusă drastic, pentru că deschizi geamurile mai rar, vei înțelege de ce crește nivelul umidităţii.

Umiditatea din cameră te va face să transpiri abundent sau să ai permanent o senzaţie de frig. Bineînțeles, traiul într-un mediu cu umiditate crescută duce la apariția unor afecţiuni respiratorii. Și mediul va avea de suferit, aerul umed din locuinţă crescând riscul apariţiei mucegaiului. Pereţii camerei se deteriorează, iar aerul va deveni greu de respirat, având un miros neplăcut.

Umiditatea optimă în cameră

De-a lungul timpului, numeroase studii au avut ca subiect identificarea valorii celei mai potrivite pentru umiditatea din cameră, iar concluziile sunt că este recomandat să păstrăm în locuință un nivel al umidităţii între 30 şi 60%. Cum aflăm valoarea umidității? Măsurarea precisă a umidităţii aerului dintr-o cameră se realizează cu ajutorul unui higrometru sau umidometru.

Umiditatea optimă în camera bebelușului

Pentru camera bebelușului, este foarte important să menții un nivel al umidității potrivit. Acest lucru este direct legat de temperatura mediului. Tendința majorității părinților este să supraîncălzească dormitorul copilului. Aceștia uită, însă, că umiditatea joacă un rol important în menținerea stării de sănătate a căilor respiratorii. Lipsa unei ventilații corespunzătoare îi poate provoca celui mic o respirație fornăită.

În această situație, este recomandat să achiziționezi un higrometru, cu ajutorul căruia să măsori gradul de umiditate din camera copilului. Umiditatea, în acest caz, trebuie să se încadreze între 40-60%. S-a dovedit că bebelușii se simt mai bine la o umiditate de 55%. Menținerea nivelului umidității la acest nivel contribuie și la evitarea dezvoltării mucegaiului. Cel mai la îndemână truc, pentru reglarea umidității și evitarea apariției altor probleme, este aerisirea temeinică a încăperilor, de cel puțin două ori pe zi. Dacă această metodă nu este suficientă, poți dota camera cu un dezumidificator performant sau cu un umidificator cu ultrasunete și abur rece.

Riscurile pentru sănătate ale unei umidități excesive

Este cunoscut faptul că traiul într-un mediu cu o umiditate ridicată afectează sănătatea. Acest mediu este favorabil virusului gripal, pentru că îi prelungește durata de viață. Infecțiile respiratorii sunt mai des întâlnite în cazul persoanelor care locuiesc în încăperi cu umiditate crescută, pentru că virusurile prosperă în aceste medii. Cele mai vulnerabile persoane sunt cele care suferă de astm sau tuberculoză. O umiditate de peste 60% crește semnificativ riscul dezvoltării mucegaiului, ai cărui spori pot provoca apariția simptomelor de nas înfundat, iritarea ochilor și chiar febră ori dificultăți de respirație. Inhalarea sporilor de mucegai poate cauza alergii și iritații. Reacțiile alergice se manifestă sub forma rinitei alergice, adică prin strănut, secreții nazale, ochi roșii și iritații ale pielii, roșeață la nivelul ochilor.

De asemenea, expunerea la un mediu cu umiditate crescută presupune un volum mai mare de transpirație. Mecanismul de răcire al organismului este îngreunat de aerul umed, astfel că evaporarea transpirației de la suprafața pielii se face mult mai dificil. Acest fapt duce la un consum mult mai mare de energie din partea organismului, generând o continuă stare de slăbiciune.

Alte efecte neplăcute ale umidității excesive

Umiditatea excesivă din case sau apartamente trebuie redusă rapid, pentru a nu avea efecte nocive asupra locuinței. Suprasaturația aerului cu vapori de apă provoacă deteriorarea pereților, reducând, totodată, proprietatea de izolare termică a structurilor și a materialelor de construcție. Umiditatea este unul din factorii care modifică direct coeficientul de transfer termic al materialelor, contribuind la formarea mucegaiului sau a altor pete pe pereți. Aceasta este cauza formării mirosurilor neplăcute din locuință.

Umiditatea excesivă din structura unei locuințe aduce o creștere considerabilă a facturilor la gaze, mai ales pe timpul iernii. De asemenea, și costul facturilor la curentul electric va crește, dacă te numeri printre cei care folosesc aerul condiționat, pentru a compensa emisiile pereților afectați.

Cauzele unei umidități peste limitele normale

În general, umiditatea din interiorul casei este determinată de trei cauze clare: infiltrarea apei prin ziduri, condensul excesiv format pe geamuri sau pe suprafața pereților (punți termice, ventilare necorespunzătoare, sistem de încălzire subdimensionat) și ascensiunea prin capilaritate (produsă de contactul direct dintre perete și terenul umed sau apă).

Cum se măsoară umiditatea în cameră

Nivelul umidității din cameră se măsoară exact, cu ajutorul unui higrometru de cameră. Acesta îți spune dacă trebuie să iei anumite măsuri pentru a obține umiditatea optimă în cameră. Costul unui higrometru este relativ redus. În ultima perioadă, au apărut termometre care afișează, pe lângă temperatura din cameră, și valoarea umidității relative a aerului din casă.

Metode de dezumidificare

Dezumidificarea aerului reprezintă procesul de scădere a vaporilor de apă din aerul unei camere. Pentru a realiza acest proces, putem folosi următoarele moduri: încălzire/ventilare, dezumidificare prin condensare, dezumidificare prin absorbție.

Metoda încălzirii/ventilării constă în modificarea temperaturii aerului dintr-o încăpere, folosind o ventilare intensă. Totuși, pentru ca această metodă să fie eficientă, trebuie ținut cont de condițiile atmosferice externe. Trebuie precizat că nu toate metodele de încălzire au efectul dorit. De exemplu, încălzitoarele pe gaz au un efect invers față de cel scontat. Ele produc dioxid de carbon și vapori de apă, crescând, astfel, umiditatea din cameră.

Dezumidificarea prin condensare constă în răcirea aerului, fapt ce generează condensarea. Dezumidificatoarele prin condensare forțează trecerea aerului umed prin schimbătorul de căldură din dotare. Astfel, se obține condens, care ajunge în rezervorul dezumidificatorului. După trecerea prin evaporator, debitul de aer rece și uscat trece prin condensator, unde este încălzit și trimis înapoi în încăpere. Temperatura aerului la ieșirea din aparat este cu până la 8°C mai mare decât cea a aerului care a fost aspirat inițial. Creșterea temperaturii provoacă o evaporare mai rapidă a vaporilor de apă din cameră și facilitează dezumidificarea. Această metodă de dezumidificare este mai eficientă și mai economică decât uscarea prin încălzire și ventilare.

Dezumidificarea prin absorbție, cea de-a treia metodă, constă în absorbția umidității din aer, cu ajutorul unor materiale higroscopice. Acest tip de dezumidificare are avantajul că usucă aerul fără răcire, la fel precum uscarea aerului la temperaturi sub zero grade. Datorită acestor avantaje, metoda este folosită larg în sectorul farmaceutic, sectorul alimentar și în sistemele AC.

Despre dezumidificatoare

Dezumidificatorul de aer este un aparat care menține nivelul de umiditate optim (40- 60%) într-o încăpere, colectând apa din aer. Creșterea nivelului de umiditate are drept cauze aburul de la gătit sau din baie, transpirația (oamenilor, animalelor, plantelor), infiltrațiile de apă cauzate de izolațiile deficitare, țevile sparte, prezența geamurilor termopan ce împiedică o ventilație corespunzătoare.

Semnele ce indică un nivel crescut de umiditate și necesitatea unui dezumidificator de aer sunt:

apariția mucegaiului și a igrasiei;

disconfortul climatic;

aerul irespirabil;

deteriorarea mobilei de lemn;

nefuncționarea echipamentelor electronice;

înmulțirea insectelor;

simptomele asmatice;

corodarea metalelor (nu se mai pot vopsi).

Dezumidificatoarele profesionale sunt utilizate în spații mari sau în clădiri în construcție (ciment/șapă proaspăt turnată etc). Avantajele utilizării dezumidificatorului de aer sunt multiple:

purificarea aerului (unele dezumidificatoare au și filtru de aer);

dezumidificarea rapidă;

economia de energie (energia utilizată pentru diminuarea nivelului de umiditate se transformă în căldură);

dispariția mucegaiului și a igrasiei.

Criteriile de alegere a dezumidificatorului de aer sunt:

capacitatea de dezumidificare;

capacitatea rezervorului (minim 1l);

eficiența;

funcțiile oferite.

Ce este un dezumidificator

Dezumidificatorul este, așadar, un aparat care colectează apa din aer. Acesta te ajută să menții nivelul de umiditate optim (40- 60%), protejându-ți, astfel, sănătatea, dar și obiectele din cameră.

Dezumidificatorul absoarbe aerul umed cu ajutorul unui ventilator și îl trece peste o suprafață răcită prin agentul frigorific, producând fenomenul de condens. Vaporii de apă îngheață pe elementele foarte reci, iar apoi aerul uscat este eliberat în încăpere, având o temperatură mai mare decât cea a celui absorbit. Apa este colectată în recipientul dezumidificatorului prin simpla funcție de dezghețare. Nu trebuie să îți faci griji! Orice dezumidificator vine prevăzut cu un plutitor, care oprește automat aparatul, în momentul în care recipientul este plin. Astfel, se elimină posibilitatea unei eventuale inundații. De asemenea, în funcție de model, apa poate fi evacuată și direct la canalizare, prin cădere liberă sau cu ajutorul unei pompe.

Caracteristicile tehnice ale unui dezumidificator

Trebuie precizat că, în funcție de metoda de dezumidificare aleasă, vei reuși, în general, să consumi cu 80% mai puțină energie electrică decât dacă folosești sistemele de încălzire și ventilație tradiționale. Acest fapt se datorează procesului prin care umiditatea este transformată în căldură. Un aparat de dezumidificat are caracteristicile tehnice necesare ca să dezvolte un proces rapid și sigur. Grație componentelor sale – filtru, evaporator, tavă de scurgere, rezervor, condensator și ventilator, el scoate apa din aerul din încăpere, făcându-l mai respirabil, mai sănătos și mai puțin dăunător. Vei observa rapid cum scapi și de mucegai, fără a folosi una din metodele tradiționale, de cele mai multe ori, ineficiente.

Tipuri de dezumidificatoare

Dezumidificatoarele diferă, după metoda de dezumidificare: prin condensare sau prin absorbție. Este vorba despre tehnologia prin care se adaugă vaporii de apă în aerul din încăpere. Astfel, există:

dezumidificatoare cu aer rece – nu încălzesc aerul în timpul procesului;

– nu încălzesc aerul în timpul procesului; dezumidificatoare cu aer cald – produc căldură, cu ajutorul apei extrase din aer;

– produc căldură, cu ajutorul apei extrase din aer; dezumidificatoare cu ultrasunete – transformă apa în particule fine, cu ajutorul ultrasunetelor.

Dezumidificatoarele cu aer rece pot fi folosite atât vara, cât și iarna, dar au nevoie să fie curățate des și cu mare atenție, pentru a nu favoriza apariția bacteriilor. Dezumidificatoarele de acest tip funcționează prin trecerea unui curent de aer, creat de un ventilator, peste un recipient cu apă.

Dezumidificatoarele cu aer cald prezintă avantajul că fierb orice fel de bacterii în timpul procesului de încălzire a apei, până la punctul în care este transformată în aburul dispersat în cameră. Un alt avantaj față de dezumidificatoarele cu aer rece este acela că sunt mai benefice pentru sănătate. În cazul utilizării acestor aparate, dispare aproape definitiv pericolul răcelilor, mai ales în cazul celor mici.

Dezumidificatoarele cu ultrasunete transformă apa în particule fine, cu ajutorul ultrasunetelor. Acest model poate fi achiziționat cu funcționare cu aer cald sau cu aer rece. Dispersia în cameră se face tot prin intermediul unui ventilator.

Dezumidificatorul casnic vs dezumidificatoarele industriale

Evident, există, pe lângă dezumidificatorul casnic, utilizat pentru o cameră de mici dimensiuni, și dezumidificatoare industriale, care au capacitate mult mai mare și care pot reține sute de litri de apă. Acestea sunt folosite, de exemplu, pe șantiere, unde vor ajuta în procesul de construcție, acolo unde umiditatea este mult peste limita admisă, din cauza utilizării gletului, adezivilor, a șapei, a vopselurilor.

Așadar, pentru o locuință, unde umiditatea din aer provine din faptul că în băi și bucătării nu există ventilații funcționale, se usucă haine în interior ori nu se aerisește suficient, atunci ar fi bine să alegi un dezumidificator casnic, care să te ajute să menții un nivel normal de umiditate în aer. Acesta poate colecta peste 10 litri de apă pe zi, în funcție de nivelul de umiditate din aer și de temperatura ambientului.

În schimb, dezumidificatorul industrial este capabil să extragă umiditatea din spații mai largi și, mai important, din structura clădirii, atunci când aceasta se află în stadiul de construcție.

Reține că, dacă alegi un dezumidificator pentru un spațiu nepotrivit, acesta funcționează non-stop și reușește să extragă doar o parte infimă din umiditatea din aer. Vei obține, astfel, un consum de energie nejustificat, iar rezultatul va fi departe de cel dorit.

Instalarea corectă a dezumidificatorului

Instalarea dezumidificatorului nu este un proces dificil. Trebuie să fii atent atunci când alegi poziția acestuia, pentru ca funcționarea lui să fie cea dorită. Cel mai bun loc este centrul camerei, însă nu este obligatorie această poziționare. Aparatul trebuie să fie perfect drept, pe verticală, pentru ca apa condensată să nu se scurgă pe lângă rezervorul de colectare. Dacă nu este instalat corect, se poate ajunge la inundații și la producerea mai multor stricăciuni.

Există și dezumidificatoare cu montare pe perete, dar,în cazul lor, trebuie să fii atent la calitatea pereților de susținere. Aceștia nu sunt întotdeauna drepți, lucru care poate duce la o funcționare necorespunzătoare.

Cum alegi un dezumidificator potrivit

Pentru o alegere cât mai bună a dezumidificatorului, trebuie să cunoști îndeaproape specificaţiile acestuia, dimensiunile camerei unde va fi instalat, nivelul de umiditate. Suprafaţa camerei şi capacitatea de filtrare a aparatului influențează direct eficiența dispozitivului. De asemenea, este bine să ții cont de modalitatea de golire a rezervorului, dar și de consumul de energie.

Dimensionarea dezumidificatorului

Alegerea dezumidificatorului potrivit – dezumidificator casnic, de apartament sau dezumidificator profesional? Depinde de suprafaţa camerei ce urmează a fi deservită. Un dezumidificator mai mare termină procesul mult mai rapid decât unul de mici dimensiuni, pe aceeaşi suprafaţă. Totuși, consumul de energie este mult mai mare. Iată de ce este de preferat un dezumidificator potrivit suprafeţei camerei. În cazul dezumidificatorului casnic, poți opta și pentru un model potrivit pentru o suprafaţă mai mică, dar care are o capacitate mare de dezumidificare. Astfel, vei menține consumul de energie sub control, iar aerul nu va fi prea uscat.

Tipul de utilizare continuă vs ocazională

Un dezumidificator modern are în componență un higrostat, dispozitiv care măsoară în permanență umiditatea camerei şi comandă dezumidificatorului când să pornească. Este cel mai potrivit pentru utilizatorii care nu doresc ca aparatul să funcționeze continuu.

Dacă ai, însă, nevoie de o dezumidificare continuă, este recomandat un dispozitiv profesional. Acesta se pretează camerelor situate în apropierea subsolului, unde temperaturile sunt mai mici şi umiditatea mai ridicată.

Eficiența dezumidificatorului

Capacitatea de dezumidificare în litri/zi este un aspect dictat și de nivelul de umiditate măsurat anterior. Dacă acesta este mare, este nevoie ca eficiența dezumidificatorului să fie crescută, astfel încât cantitatea de apă extrasă din aer să fie cât mai mare. Pentru aceasta, este indicat să citești specificațiile dezumidificatorului legate de cantitatea exactă de apă pe care acesta o poate extrage din încăpere într-o zi de funcţionare.

Funcționalitățile suplimentare ale unui dezumidificator

Alegerea potrivită este dictată și de alte caracteristici ale unui dezumidificator. Vei acorda atenție modului de evacuare a apei, filtrelor din dotare, dar și nivelului de zgomot sau consumului de energie. Capacitatea rezervorului îți va arăta cât de des va trebui golit. Poți opta pentru un dezumidificator cu dublă evacuare – cu rezervor şi cu furtun. Acest lucru înseamnă că îl poți folosi şi cu evacuare separată, fără a fi nevoit să golești recipientul în permanență.

Filtrul sau purificatorul de aer integrat combate înmulţirea bacteriilor şi filtrează scamele, praful sau părul de animale din aer. Pentru persoanele mai sensibile, este extrem de importantă calitatea aerului respirabil. Există dezumidificatoare cu diverse tipuri de filtru (HEPA, carbon, ionizator, standard lavabil, lampă UV). Fiecare are alt tip de acţiune şi îndepărtează alte tipuri de dăunători din aer.

Nivelul de zgomot este o altă caracteristică la care vei lua seama. Acest aspect este important pentru confortul tău. De obicei, nivelul de zgomot este influențat de mărimea și puterea dezumidificatorului.

Consumul de energie diferă, în funcție de tipul de dezumidificator. Recomandarea este să faci alegerea și în funcție de zona geografică unde este situată locuința și de temperaturile înregistrate, de obicei, în acea zonă. Valorile acestor parametri şi perioada din an în care utilizezi dispozitivul influențează consumul de energie al acestuia.

Avantajele dezumidificatorului

Chiar dacă principalul scop al dezumidificatorului este eliminarea umezelii, acesta aduce mai multe avantaje demne de luat în seamă. Printre beneficiile folosirii unui dezumidificator, mai ales dacă este dotat cu un filtru, cel mai important este îmbunătățirea gradului de confort. Acest lucru se datorează eliminării alergenilor și chiar a insectelor din aer. De asemenea, previne deformarea și deteriorarea obiectelor din cameră sau a pereților, prin eliminarea condensului și prevenirea mucegaiului.

Beneficiile dezumidificatorului pentru sănătate

Umiditatea în exces duce la apariția condensului, a mucegaiului şi a igrasiei. Dacă decizi să trăiești într-un mediu infestat fără să iei măsuri, inevitabil, vei avea probleme de sănătate, precum diverse alergii, dureri de cap, iritaţii, dar şi infecţii ale pielii, ochilor, gâtului sau ale căilor respiratorii. Dezumidificatorul contribuie la diminuarea riscului apariției acestor efecte cauzate de umiditatea excesivă. Atenție, însă! Aparatul nu elimină mucegaiul, dacă acesta este deja prezent. În acest caz, vei apela la una dintre soluțiile prezentate într-un articol anterior, după care vei instala un dezumidificator în cameră, pentru a preîntâmpina reapariția problemelor.

Eliminarea alergenilor și a acarienilor este, de asemenea, un beneficiu important pentru sănătate. Umiditatea mare poate crește cantitatea de particule de praf dintr-o casă, lucru care duce la o creștere a problemelor de sănătate, precum alergiile sau astmul. Dezumidificatorul reprezintă soluția ideală pentru a scăpa și de această problemă.

Beneficiile dezumidificatorului pentru obiectele din casă

Instalarea unui dezumidificator într-o încăpere cu umiditate mare contribuie la prevenirea deformării obiectelor din lemn sau a ruginirii celor metalice. Astfel, ușile și tocurile lor, masa, biroul, patul sau dulapurile nu se vor mai deteriora din cauza vaporilor de apă din aer. Același lucru este valabil și pentru balamalele ușilor sau diversele instrumente metalice din încăpere.

Condensul poate afecta pereții, ducând la umflarea vopselei sau la dezlipirea tapetului. Un dezumidificator pus în funcțiune după ce ai făcut duș, ai spălat sau ai gătit, poate preveni efectele nedorite cauzate de condens. Reține că, dacă decizi să amplasezi un astfel de dispozitiv în baie, este bine să acoperi vasul wc, pentru ca aparatul să nu absoarbă și apa din acesta.

Atenție! Chiar și autoturismul din garaj poate rugini din cauza mediului prea umed. Un dezumidificator amplasat la locul potrivit te va scăpa și de aceste probleme. În funcție de mărime, caracteristici și funcționalități, prețul unui dezumidificator variază, de la câteva zeci de lei pentru variantele simple până la câteva mii de lei, pentru aparate mai complexe și mai flexibile, din punctul de vedere al spațiului unde urmează a fi montate. Prețul acestuia va fi amortizat prin prevenirea eventualelor stricăciuni cauzate obiectelor din casă.

Menținerea unui nivel optim al umidității în spațiile interioare este foarte importantă nu doar pentru sănătatea ta și a celor din jur, ci și pentru obiectele care se regăsesc în încăperi. Cu ajutorul tehnologiilor moderne și al dezumidificatoarelor, poți ține, însă, lucrurile sub control, cu un consum eficient de resurse. Totul este să ții cont de anumite recomandări, cum sunt și cele de mai sus, pentru ca alegerile pe care le faci să fie cele potrivite nevoilor tale.

Ti-a placut acest articol?Aboneaza-te la newsletter si iti vom mai trimite si alte articole ca acesta.