Asternutul in adaposturile pentru animale

By Ionela Ungureanu

Detalii Categorie: Animale 27 August 2012

Asternutul in adaposturile pentru animale este reprezentat de diverse materiale care se aplica pe pardoseala cu scopul de a asigura animalelor un culcus calduros, moale elastic si uscat.

Rolul asternutului este de a izola termic organismul animalului si de a reduce diferenta de temperatura dintre acesta si suprafata pardoselii. La vacile in decubit, pardoseala fara asternut poate genera scaderea temperaturii glandei mamare cu pana la 20 de garde C, fata de temperatura interna determinand scaderea productiei de lapte si cresterea incidentei mastitelor.

In cazul porcilor folosirea asternutului este echivalent cu ridicarea temperaturii aerului cu pana la 8 grade C. La speciile cu imbracaminte piloasa mai bogata, influenta folosirii asternutului este mai redusa.

Cerintele igienice si economice pentru un bun asternut se refera la capacitatea de izolare termica si de obsortie mare; elasticitatea superioara; lipsa toxicitatii si a capacitatii de iritare a pielii; lipsa aderentei pe par, lana sau pene.

Materialele frecvent folosite sunt urmatoarele: paiele de cereale (calitate foarte buna); vrejurile de leguminoase, cocenii de porumb (calitate slaba); cojile de floarea soarelui, de orez, puzderia de in si canepa (pentru pasari); rumegusul de esenta moale (calitate buna); talasul de lemn (pasari); alte materiale provenite din natura (papura, frunzis, turba, nisip fin).

Intrucat paiele se utilizeaza cel mai mult, crescatorii de animale trebuie sa stie cantitatea de paie necesara zilnic pe cap de animal: 2-3 kg/cap/zi bovine (cu patul scurt); 4-5 kg/cap/zi bovine (cu patul lung); 3-4 kg/cap/zi tineret bovin; 2-3 kg/cap/zi vitei; 2-3 kg/cap/zi cabaline; 1,5-2,5 kg/cap/zi porcine; 0,3-0,5 kg/cap/zi ovine; 0,1-0,2 kg/cap/zi pasari.

Asternuturile temporare se folosesc la vacile cu lapte legate, la tineret bovin, oile mama, cabalinele de tractiune, porcii din gospodariile taranesti.

Asternuturile permanente se folosesc in adaposturile cu stabulatie libera pentru ovine, cabaline si bovine precum si in halele de crestere a pasarilor. Formarea asternutului permanent se realizeaza prin distribuirea unei cantitati de 0,5-1 kg var nestins la mp peste care se aseaza un asternut minim de 10 - 30 cm in functie de specie. In afara de pasari si curcani, la celelalte specii, asternutul se improspateaza.

Dr. Ioan Stancu