10 sfaturi pentru a încuraja copiii să facă ordine

By Ionela Ungureanu

Hainele și jucăriile sunt împrăștiate peste tot. Dezordinea poate fi o sursă de discordie între părinți și copii. Iată 10 mici sfaturi pentru ați ușura viața.

Limitează accesul la jucării

Nu scoate o jucărie nouă până când celelalte jucării nu sunt puse la locul lor în cutii. Iată regula de aur! Nu întotdeauna este ușor cu cei mici să-și strângă jucăriile și hainele, dar trebuie să fii perseverentă și o să vezi că în momentul în care cel mic își adună în sfârșit lucrurile o să economisești mult timp când faci curățenie. Simplu și ușor: copiii tăi îți vor mulțumi (mult) mai târziu!

Coșuri speciale

Pregătește câte un coș pentru fiecare copil și plasează-le într-un loc strategic. Ori de câte ori un membru al familiei găsește ceva aruncat prin cameră, îl așază în coșul copilului respectiv. Înainte de ora de culcare, te asiguri că toate jucăriile sunt depozitate în coșuri.

Liste, liste

Toată lumea are propria definiție a cuvântului „ordine”: dacă pe tine încălțămintea împrăștiată pe hol te deranjează, pe alți membri ai familiei s-ar putea să nu-i deranjeze. Același lucru este valabil și pentru camera celui mic. Deci, faci o listă cu copilul tău cu ce are de făcut. Dacă nu citește încă, îi faci desene. Învățarea ordonării corespunzătoare necesită timp și explicații. Fii pregătită să-i repeți, rămânând totuși înțelegătoare.

Rutina zilnică de ordonare

Nimănui nu îi place să piardă ore întregi aranjând o cameră dezordonată, așa că stabilește o rutină zilnică. Câteva minute pe zi sunt suficiente pentru a avea un mediu curat și ordonat. Desigur, o curățenie generală va fi necesară din când în când, dar adunând zilnic lucrurile, vei evita „cataclismul” și vei economisi ore bune când faci ordine!

Mai multe spații de depozitare separate

Planifică în camera copiilor mai multe spații de depozitare: o bibliotecă pentru cărți, comode, cutii etc. Fiecare cutie va fi rezervată pentru un anumit tip de jucărie. Și pentru ați încuraja și mai mult copilul, invită-l să-și decoreze singuri cutiile și sertarele de depozitare!

Concursuri-viteză

Majorității copiilor le plac concursurile-viteză! Deci, când este timpul să faceți împreună ordine în cameră, scoți cronometrul! Ei bine, este, de asemenea, necesar ca ordinea să se facă bine, dacă nu începem din nou. Poate încerca să-și învingă propriul record, cel al fratelui sau al surorii sale. Bineînțeles că poți concura și tu cu copilul tău! Pregătiți, stabiliți…

Muzică

Se spune că muzica ridică sufletul și este un companion excelent pentru momentul când faci curățenie, nu? Într-adevăr, strângând și aspirând în compania cântărețului tău preferat, nu numai că ușurează sarcina, ci o face mai plăcută. Poți pune muzica care-i place copilului tău și să cântați și să dansați împreună.

Niciodată nu este prea devreme

Cele mai bune obiceiuri se învață devreme. Îți pui copilul să strângă, atât cât poate el, de foarte mic. La început, te va urmări cum o faci, dar încetul cu încetul și el se va apuca să te ajute.

Felicitări!

Pune-ți copilul în valoare: du-te să-i vezi camera după ce a strâns și felicită-l pentru munca lui! Știind că ești fericită și mândră de el, va avea un motiv în plus pentru a face ordine data viitoare (poate chiar fără să fii nevoită să-l întrebi!).

Puterea exemplului

Și, desigur, încearcă pe cât posibil să conduci prin propriul exemplu. Trafic, serviciu, cumpărături, cu toții suntem obosiți când vine timpul să strângem, dar cu toate acestea, încearcă să te apuci de treabă zâmbind și nu bombănind. Copiii noștri ne imită. Dacă simt că această muncă este o corvoadă și ei vor avea tendința să facă la fel.